Autor: Newss.ro
În urmă cu puțin timp, un camion al luat foc în mod inexplicabil, în curtea societății Gerom S.A. Se pare că incendiul a pornit de la rezervorul unui autotren, în timp ce se efectuau lucrări de întreținere, constând în operațiuni de sudură, la un rezervor suplimentar. În timpul intervenției sudorilor au luat foc reziduurile din acel rezervor suplimentar. Din fericire, rezervorul era mai mult gol, iar remorca nu era încărcată, astfel că pagubele produse de incendiu nu au fost foarte mari. Speriați însă de vâlvătaia care cuprinsese camionul, angajații societății au sunat la 112, iar pompierii ajunși la locul incidentului au stins flăcările, în scurt timp. I.S.U. Buzău a demarat o anchetă pentru a constata care sunt cauzele exacte care au dus la declanșarea incendiului.
Gerom SA Buzău este companie cu o tradiție de peste 44 de ani în prelucrarea sticlei, deține rol important în furnizarea de geam în arhitectură, construcții, industria auto, industria mobilei și a electrocasnicelor.