COZI MAI MICI LA GHIȘEELE DE ÎNMATRICULĂRI

0
686

Dealerii auto care vând mașini noi pot înmatricula autovehiculele direct pe numele cumpărătorului, fără a mai fi necesară prezența la Direcția Permise și Înmatriculări. Ordinul ministrului afacerilor interne, care simplifică procedura, a fost publicat în Monitorul Oficial. Modificările aduse actului normativ fac parte dintr-o serie de intervenţii necesare în vederea debirocratizării serviciilor publice pe măsura creşterii gradului de digitalizare în România. Simplificarea procedurii de înmatriculare constă în:

  • Posibilitatea înmatriculării unui vehicul nou de către operatorul economic care are ca obiect de activitate vânzarea vehiculelor noi, în numele cumpărătorului în baza unui contract de mandat încheiat între aceştia.
  • Eliminarea unor documente pentru următoarele operaţiuni: duplicat al certificatului de înmatriculare (cartea de identitate a vehiculului), înmatriculare/transcriere (fisa de inmatriculare).
  • Crearea premiselor pentru furnizarea serviciilor online la operaţiunile: eliberare duplicat certificat de inmatriculare, radiere din oficiu, păstrare combinaţie număr de înmatriculare.
  • Procedurarea unor activităţi care nu erau prevăzute în varianta anterioară a acestui ordin (duplicat placa cu număr de înmatriculare, păstrare combinaţie număr de înmatriculare).
  • Instituirea verificării conformităţii plăcilor cu număr de înmatriculare pentru care deţinătorul şi-a exprimat opţiunea de păstrare, cu standardele în vigoare şi calitatea acestora.
  • Stabilirea unei perioade determinate în care poate fi solicitată atribuirea unei combinaţii păstrate a numărului de înmatriculare (1 an), precum şi posibilitatea prelungirii acestei perioade.
  • Extinderea sferei solicitanţilor care pot beneficia de autorizaţii de circulaţie pentru probe.
  • Clarificarea situaţiei categoriilor de vehicule supuse înregistrării la nivelul primarului localităţii prin armonizarea cu prevederile actului normativ de rang superior.
  • Stabilirea unui flux de autorizare provizorie limitată la 5 zile, pentru vehiculele care nu prezintă documente de înmatriculare anterioare – în original, perioadă ce poate fi prelungită până la 90 de zile numai cu obţinerea unei certificări a identităţii de la autoritatea competentă (RAR).

Pentru descentralizarea serviciilor Direcției Permise și Înmatriculări se propune înființarea unor puncte de lucru în județele mari, astfel încât să nu se mai parcurgă zeci de kilometri până la sediul județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here