Poliţiştii buzoieni au aplicat peste 620 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză în cadrul acţiunii SPEED ce s-a înscris în calendarul Rețelei Europene a Poliţiilor Rutiere Europene (ROADPOL). În perioada 10 – 16 august, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză.
Echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor au fost amplasate în sistem „cascadă”, în special în zonele unde s-au înregistrat cele mai mari valori de trafic. În cadrul acţiunii, au fost aplicate 627 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au fost reţinute în vederea suspendării 92 de permise de conducere.
Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și a celei excesive. Viteza, sub toate formele sale, constituie principala cauză de producere a evenimentelor rutiere cu urmări grave. Poliţiştii le recomandă șoferilorsă adapteze viteza la condiţiile de drum şi de trafic, să mărească atenţia pe toată durata deplasării şi să respecte regulile de circulaţie.