SCANDAL ÎN CLM BUZĂU, PE BURSELE ȘCOLARE

0
562

Discuții aprinse în ședința Consiliului Local Municipal Buzău pe tema acordării de burse pentru anumite categorii de elevi, chiar dacă reuniunea a avut loc on-line, de la distanță. Mărul discordiei a fost un proiect, inițiat de consilierul Pro România, Constantin Ionescu, care viza acordarea de burse în valoare de 70 de lei lunar pentru elevii cu rezultatele deosebite la concursurile școlare, dar și pentru cei din familii cu venituri mici și categorii defavorizate. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, s-a opus însă acestei propuneri pe motiv că proiectul trebuie gândit luându-se în calcul impactul asupra bugetului local viitor.

Primarul Constantin Toma a cerut ca acest proiect să fie scos pe ordinea de zi, iar cei mai mulți consilieri locali i-au susținut propunerea. În final, proiectul a primit doar 7 voturi ,,pentru”, 7 voturi ,,împotrivă”, 9 consilieri abținându-se de la vot. În cazul în care propunerea ar fi fost aprobată, bursele școlare ar fi trebuit acordate pentru o perioadă de 9 luni și ar fi fost împărțite în patru categorii. Astfel, elevii cu performanțe școlare la nivel național și internațional ar fi primit burse de performanță, iar cei cu rezultate deosebite la competițiile județene, burse de merit. De asemenea, elevii din familii cu venituri mici, ar fi urmat să primească burse de studiu, iar elevii din categorii defavorizate ar fi beneficiat de burse sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here