În primele șase luni ale acestui an, nu mai puțin de 18 copii au fost abandonaţi la naștere, în Maternitate, ori în secţia Pediatrie. Asta, în condițiile în care în tot anul 2019, au fost înregistrate 28 de cazuri de abandon la naștere, iar în 2018, 25 de cazuri.
Aproape toți micuții abandonați la Maternitatea Buzău sau în secția de Pediatrie a spitalului ajung în centrele de plasament alte Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Foarte puțini dintre acești copii sunt reintegrați în familie.
Cele mai multe femei care îşi abandonează copiii în spital sunt din mediul rural și de regulă au vârste fragede, unele fiind chiar minore. Ele nu au nici educaţie, iar pe parcursul sarcinii nu merg deloc la vizite medicale.