Încă 23 de cazuri noi de îmbolnăvire în județul Buzău, dar și două decese ale unor pacienți cu COVID 19. Este vorba despre doi bărbați, unul de 37 de ani, iar celălalt de 82 de ani. Bărbatul de 37 de ani se afla internat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat și avea multiple comorbidități: insuficiență pluriorganică, șoc septic, sechele infarct miocardic și purtător de stimulator cardiac, etilism cronic, dar și sevraj. Bărbatul de 82 de ani era internat la Spitalul Județean de Urgență Buzău și suferea de bronhopneumopatie obstructivă cronică și hipertensiune arterială.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost confirmate 23 de cazuri noi de COVID 19, 2 pacienți fiind testați și diagnosticați în laboratoare private. Acestor cazuri se adaugă alte 18 persoane retestate și reconfirmate pozitiv. Cei 23 de pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 2 și 80 de ani și au fost internați, atât la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, cât și la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
În prezent, la Spitalul Județean Buzău nu mai e disponibil nici un loc pentru bolnavii de COVID-19, în timp ce, la Rm. Sărat, sunt internați 139 de bolnavi, aproape de maximum pe care-l poate suporta unitatea. În aceste condiții, conducerea Direcției de Sănătate Publică a solicitat informații privind dotările spitalului CFR din municipiul Buzău, astfel încât și această unitate medicală să devină unitate de suport pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. Autoritățile sanitare au vrut să afle dacă Spitalul CFR are un laborator de imagistică și medici care să se ocupe de bolnavii cu SARS-COv-2. În funcție de aceste date, Direcția de Sănătate Publică ar putea trimite Ministerului Sănătății propunerea ca și spitalul CFR să preia bolnavi COVID-19.
Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 1.041, 616 persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, numărul total de decese Covid-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, a ajuns la 30.