PROCEDURA PENTRU ELEVII CARE SE ÎNTORC DE ASTĂZI LA ȘCOALĂ

0
676
Sursa foto: viva.pl

Elevii claselor a VIII-a și a XII-a revin de astăzi la şcoală, până pe 12 iunie, pentru a participa la cursurile de pregătire în vederea examenelor naţionale. Participarea elevilor este opțională, iar școlile au fost obligate să ia măsuri pentru desfășurarea orelor în condiții de siguranță: bănci aranjate în sălile de clasă astfel încât să fie respectată distanța de 2 m, marcaje în curtea școlii, intrări și ieșiri semnalizate.

La intrarea în școală, la poarta școlii va fi întâmpinat elevul de către un cadru medical și i se va lua temperatura, după care elevii vor parcurge un culoar bine definit de către unitatea de învățământ în curtea școlii, vor ajunge în fața ușii unde vor avea covorașe cu dezinfectant. Se va realiza igienizarea interiorului școlii cu o zi înainte, iar cu oră înainte de pătrunderea personalului și elevilor vor fi deschise ferestrele pentru aerisire.

Vor merge să se spele pe mâini, vor primi dezinfectant, vor primi măști asigurate de către Ministerul Educației, vor fi îndreptați către sala de curs. În sala de curs nu vor intra mai mult de 10 elevi și un cadru didactic. Vor rămâne în sala respectivă 2 ore dacă sunt clasa a VIII-a, 3 ore dacă sunt clasa a XII-a sau a XIII-a, pentru aceste cursuri de pregătire care sunt opționale.

O oră de curs va dura 50 de minute, va urma o pauză de 10 minute. În această pauză, elevi sunt sfătuiți de către reprezentanții Ministerului Educației să nu interacționeze cu alte grupe de elevi. Tocmai pentru a se evita acest lucru se are în vedere ca pauzele să fie date diferențiat și după ce se încheie cursurile, elevii vor fi conduși de către cadrul didactic spre ieșire. Vor arunca masca pe care au folosit-o în timpul cursurilor, vor primi de la școală o altă mască și vor pleca spre casă.

Această procedură va fi asemănătoare cu procedura care va fi aplicată la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat 2020. ,,Examenele vor începe pe 15 iunie – Evaluarea Națională, iar Bacalaureatul – avem o modificare – susținem întâi probele scrise începând pe 22 iunie, după care vom susține probele de competențe. Aici avem în lucru câteva propuneri referitoare la aceste probe de competențe, luăm în calcul posibilitatea ca acestea să se desfășoare online, dar decizia o vom prezenta săptămâna viitoare, după ce ne vom consulta marți în ședința Comisia de Dialog Social”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. Toate școlile și grădinițele au fost închise de pe 11 martie 2020 și până în septembrie, pentru a limita răspândirea noului coronavirus. O excepție o reprezintă, însă, clasele a VIII-a și a XII-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here