COMITET ȘI SOCRUL SĂU, SUB CONTROL JUDICIAR, PENTRU RĂSPÂNDIREA CORONAVIRUSULUI ÎN BUZĂU

0
586

Poliţiştii buzoieni de investigații criminale au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău referatul cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și de luare a măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile față de doi bărbați de 41 și 51 de ani din Buzău, respectiv Ialomița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Este vorba despre Gheorghiță Constantin zis Comitet, considerat sursa răspândirii noului virus în cartierul Poștă, și socrul acestuia, cunoscut ca
Gongoi din Bărbulești. Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că, în perioada 18-19 aprilie, cei doi bărbați nu au respectat în totalitate prevederile legale și măsurile instituite pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-COV2. Ulterior, atât cei doi cât și alți membri ai familiilor acestora au fost diagnosticate cu virusul în cauză.

Astfel, prin nerespectarea prevederilor legale, cei doi bărbați au încălcat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, fapt ce a avut ca urmare răspândirea bolii. Procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de cele două persoane. În cauză vor fi continuate cercetările urmând ca, după administrarea întregului material probator, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecăroria Buzău, cu propunere legală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here