BANI EUROPENI PENTRU DEPOZITAREA PRIVATĂ DE LACTATE, DE CARNE DE VITĂ, DE OAIE ȘI DE CAPRĂ

0
540

Comisia Europeană a adoptat o serie de acte normative legate de depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, precum carnea de bovină, capră şi oaie, unt, lapte praf şi brânzeturi. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că perioada de depunere a cererilor a fost deja deschisă. Printre aceste reglementări se numără și cele cu rol în intervenția pe piață prin acordarea unui ajutor pentru depozitarea privată a anumitor produse agroalimentare, astfel:

  • Depozitare privată carne de bovină (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/596 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii proaspete sau refrigerate de bovine cu vârsta de opt luni sau mai mult și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitare privată carne de capră și de oaie (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/595 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea de ajutoare pentru depozitarea privată a cărnii de oaie și de capră și fixarea în avans a valorii ajutorului);
  • Depozitare privată a untului (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a untului și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitare privata lapte praf degresat (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/597 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 privind acordarea ajutorului pentru depozitarea privată a laptelui praf degresat și stabilirea în avans a cuantumului ajutorului);
  • Depozitarea privată a brânzeturilor (REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/591 AL COMISIEI din 30 aprilie 2020 de deschidere a unei scheme de ajutor cu caracter temporar și excepțional pentru depozitarea privată a anumitor brânzeturi și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului).

Actele normative menționate pot fi consultate accesând linkul: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=OJ:L:2020:140:TOC.

Regulamentele specifice stabilesc:

  • – tipurile de produse eligibile,
  • – perioadele de depozitare,
  • – garanțiile aferente cererilor de ajutor (unde este cazul)
  • – cuantumul ajutorului pentru fiecare categorie de produs.

Pentru produsele carne de bovină, respectiv carne de oaie și capră s-a stabilit ca termen limită de depunere a cererilor, data de 30.06.2020. Formularul cererii de ajutor este disponibil pe pe site-ul APIA: www.apia.org.ro sau va fi pus la dispoziția solicitanţilor de către funcţionarii APIA prin mijloace electronice, în urma unei solicitări adresată pe adresa de e-mail: zootehnie.apia@apia.org.ro .

După completare de către solicitant, cererea de ajutor împreună cu documentele atașate cererii și documentele privind constituirea garanţiei vor fi scanate/fotografiate şi vor fi transmise la APIA, pe adresa de e-mail: zootehnie.apia@apia.org.ro, împreună cu dovada expedierii documentelor originale prin servicii de poştă/curierat, sau vor fi depuse la Registratura APIA – Aparat Central, din B-dul. Carol I, nr. 17, sector 2, Bucureşti. Documentele semnate electronic se transmit tot la adresa de e-mail indicată mai sus.

Procedura de depozitare privată a produselor agroalimentare se derulează în baza regulamentelor specifice menționate. Condițiile generale de derulare a măsurilor de depozitare privată sunt stabilite însă prin Regulamentul delegat (UE) 2016/1238 AL COMISIEI din 18 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește intervenția publică și ajutoarele pentru depozitarea private. Toate produsele trebuie să respecte inclusiv prevederile stabilite în Anexa VI a Regulamentului (UE) nr. 1240/2016.

În cazul produselor a căror depozitare se efectuează după aprobarea cererii de ajutor și care au o garanție constituită aferentă cererii, perioada maximă pentru constatarea conformității produselor și intrarea în depozit la locul de congelare a cantităților din cerere este de maximum 28 zile de la notificarea privind aprobarea.

Dacă în cele 28 de zile a intrat în depozit sub 95% din cantitatea solicitată în cererea de ajutor, garanția aferentă se reține în totalitate iar ajutorul nu se mai acordă! Informaţii detaliate privind depozitarea privată a produselor agroalimentare se regăsesc postate la link-ul http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/depozitare-privata-produse-agricole/anul-20201588866345.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here