CE MĂSURI POT FI LUATE ÎN TIMPUL STĂRII DE ALERTĂ?

0
509

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, că starea de urgență nu va mai fi prelungită, o soluție intermediară este instituirea stării de alertă. Potrivit Ordonanței de urgență privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, starea de alertă presupune punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire a situațiilor de ugență; avertizarea populației, precum și limitarea și înlăturarea consecințelor situației de urgență.

Starea de alertă este doar unul din pașii ce sunt luați în situații de urgență precum cea generată de efectele coronavirus. Practic, declararea stării de alertă  permite luarea, de îndată, a măsurilor necesare pentru limitarea efectelor situației de urgență. Spre exemplu, vor mai exista anumite restricții de deplasare, însă doar în afara localității. De asemenea, vor fi, în continuare, interzise întâlnirile, dacă sunt mai mult de trei persoane.

Starea de alertă trebuie instituită printr-un act (de data aceasta, hotărâre de declarare a stării de alertă), care să conțină baza legală; perioada de aplicare; măsurile dispuse; obligațiile cetățenilor și ale operatorilor economici în ceea ce privește participarea la activități în folosul comunităților locale.

Starea de alertă este declarată, fie la nivel național, fie la nivel local, de autorități cu atribuții în domeniu. Astfel, la nivel național, competența îi aparține Comitetului național pentru situații speciale de urgență (dar care poate declara stare de alertă și la nivel de mai multe județe), însă va declara starea de alertă doar cu acordul primului-ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here