Prefectura Buzău a confirmat existența celor 19 cazuri de persoane din municipiul Buzău infectate cu coronavirus. Cum a ajuns județul Buzău să se confrunte cu primul caz de infecție comunitară, de la începutul pandemiei Covid – 19? Potrivit unui comunicat de presă emis de căre Prefectură, în ziua de Paște, un bărbat de 41 de ani din municipiul Buzău, s-a deplasat în județul Ialomița, unde și-a vizitat rudele, de unde a contactat virusul de la socrul său, care a fost confirmat cu Coronavirus câteva zile mai târziu. Pe 28 aprilie, buzoianul s-a prezentat la o unitate sanitară, unde a primit trimitere pentru a merge la un consult la Secția Pneumofiziologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Aici i-au fost prelevate probe pentru testarea pentru Coronavirus, iar rezultatele sosite pe 1 mai au fost pozitive. Bărbatul a fost transportat la Institutul Victor Babeș din București.
După primirea rezultatelor din data de 1 mai, echipe de specialiști ai Direcției de Sănătate Publică, însoțite de forțe Ministerului Afacerilor Interne, au mers în zona de domiciliu a buzoianului, unde au identificat toți contacții direcți, numărul acestora fiind de 31. Toți au fost plasați în izolare la domiciliu și le-au fost prelevate probe pentru Coronavirus. Astăzi, au sosit rezultatele contacților direcți, 19 dintre acestea fiind pozitive. Astfel, 12 pacienți au fost transferați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, iar alți 7 au fost transportați la Spitalul ,,Victor Babeș” din Capitală.
,,Ancheta epidemiologică va continua în vederea stabilirii tuturor contacților și testării acestora. Prefectul județului Buzău, domnul Leonard Dimian, a convocat în această seară Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Buzău (CJCCI) pentru luarea tuturor măsurilor care se impun în această situație”, mai anunță Prefectura Buzău.