CONTROALE, AMENZI DE PESTE 20.000 DE LEI ȘI CONFISCĂRI ÎN SECTORUL SILVIC LA NIVELUL JUDEȚULUI BUZĂU

0
550

Polițiștii buzoieni au verificat recent, mai multe societăţi comerciale unde s-a urmărit evidența intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase, raportările în aplicația SUMAL, modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase, precum și diferențele dintre stocurile scriptice și faptice a materialelor lemnoase. La trei dintre societăţile verificate au fost constatate nereguli privind diferențe între stocurile faptice și scriptice, motiv pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi a confiscării valorice/faptice pentru materialul lemnos cu privire la care s-au constatat nereguli.

În cadrul controalelor efectuate în trafic au fost verificate peste 40 de autovehicule care efectuau transport de material lemnos. Pentru neregulile constatate, un șofer de 36 de ani din Podgoria, depistat în timp ce transporta material lemnos  cu o autoutilitară pe raza localității de domiciliu, s-a ales cu sancțiune. Întrucât polițiștii au constatat că șoferul nu avea documente de proveniență pentru lemnul transportat, bărbatul a fost sancționat la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar materialul lemnos i-a fost confiscat. În perioada desfăşurării acţiunii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 23.000 de lei și a fost dispusă confiscarea a peste 370 m.c. cherestea rășinoase și lemn diverse esențe tari. Materialul lemnos a fost evaluat de reprezentanții silvici la 311.662 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here