MAI PUȚINI BUZOIENI SE AFLĂ ÎN IZOLARE

0
625

Potrivit datelor furnizate, astăzi, de către Grupul de comunicare strategică, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 514 de persoane. Pentru alte 1.510 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. În ultimele 24 de ore, peste 90 de jandarmi buzoieni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au executat misiuni pentru verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu și a prevederilor Ordonanțelor Militare, atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri, fiind aplicate de către jandarmi 6 amenzi, în valoare totală de 13.000 lei pentru încălcarea Ordonanței Militare nr. 2. Zilnic, 38 de jandarmi sunt în dispozitivele de ordine publică instituite la centrele de carantină de pe raza județului. De asemenea, au fost asigurate de către jandarmi transporturile care doar au tranzitat județul Buzău și cele cu persoane duse către centrele de carantină instituite la nivel județean.

Totodată, polițiștii buzoieni împreună cu polițiștii locali, au continuat activitățile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocaziecu care au fost verificate 1.133 de persoane și nu au fost constatate abateri. Au fost însă aplicate 186 de amenzi privind nerespectarea prevederilor Ordonențelor Militare, în valoare totală de peste 382.000 de lei.  În ultima zi, în judeţul Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 299 de polițiști, peste 90 de jandarmi, 146de polițiști locali și 48 de militari ai Ministerului Apărării Naționale. Până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here