Autor: Newss.ro
Potrivit INFOTRAFIC, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, luni după-amiază, pe DN 1, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, în condiţiile în care turiştii care şi-au petrecut minivacanţa de Paşte la munte se întorc acasă. Pe sensul de mers Braşov-Bucureşti al DN 1 se circulă în coloană pe segmentul de drum dintre Azuga şi Buşteni. O altă coloană s-a format în zona Comarnic, unde se circulă cu aproximativ 20 km/oră.
Probleme de trafic au apărut şi pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, în zona unor lucrări, în apropiere de Măneciu (dinspre Cheia), unde se circulă pe o bandă, alternativ, semaforizat. Echipajul de poliţie prezent aici a fost solicitat, pentru o scurtă perioadă de timp, să fluidizeze circulaţia şi pe raza localităţii Măneciu-Ungureni, în zona unei treceri la nivel cu calea ferată.