PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS A PROMULGAT LEGEA PRIVIND PENSIILE SPECIALE PENTRU JURNALIȘTI

0
1691

Autor: Newss.ro

         Legea modifică articolul 1 Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, prin introducerea unei noi categorii care vizează uniunile de jurnaliști.

          Potrivit legii amintite anterior, ,,cuantumul indemnizatiei reprezinta echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului său, după caz, aflată în plata la data solicitării”, iar indemnizatia nu se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1) care beneficiază de indemnizația acordată potrivit Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here