În județul Buzău, până astăzi, pentru 3176 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. Alte 74 de persoane se află în carantină, iar pentru 12 dintre aceste persoane se încheie astăzi perioada de carantină instituționalizată. În ultimele 24 de ore, 2021 de persoane aflate în izolare au fost verificate. S-au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale cu privire la nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, în valoare totală de 6.000 de lei. De asemenea, în intervalul orar 22:00-6:00, la nivelul județului Buzău au fost constituite filtre pentru verificarea modului de respectare a prevederilor OM nr.2/2020.
În urma verificărilor, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 132.000 de lei. În cazul unui bărbat aflat într-un centru de carantină, jandarmii buzoieni au întocmit documentele de constatare pentru infracțiunea de ,,zădărnicirea combaterii bolilor”, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de carantină, dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, după ce acesta a fost depistat de dispozitivul de jandarmi încercând să fugă. A fost interceptat și reintrodus în cameră de către oamenii legii, fiind luate măsuri suplimentare de supraveghere în zona centrului. Persoana în cauză a fost introdusă în carantină în data de 23 martie, ca urmare a constatării nerespectării măsurii de izolare la domiciliu.
Totodată, printr-un apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană internată la Secția UPU a Spitalului Județean Buzău, într-un izolator special destinat persoanelor revenite din străinătate și care prezintă simptomatologie de coronavirus, a părăsit respectiva locație fără a avea aprobarea cadrelor medicale. Au fost alertate forțele de ordine aflate în serviciu, persoana fiind depistată în scurt timp de o patrulă mixtă polițist-jandarm. Pe numele persoanei care nu a respectat măsurile dispuse de autorități a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”. Direcția de Sănătate Publică a dispuns introducerea acesteia în carantină instituționalizată, sub pază asigurată de IJJ Buzău.