RĂMÂNE CUM S-A STABILIT: SPITAL DIN RÂMNICU SĂRAT VA DEVENI CENTRU UNIC DE CARANTINĂ PENTRU CORONAVIRUS

0
1580

Nu mai este nicio îndoială: Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat va deveni Centru Unic de Carantină pentru cazurile depistate pozitiv cu coronavirus în județul Buzău. Precizarea aparține primarulului din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, care astăzi a participat la o videoconferință organizată de Minsiterul Sănătății, alături de conducerea centrală a Direcției de Sănătate Publică și managerii spitalelor care vor urma să fie unități tampon pentru cazurile depistate cu COVID-19.

Conducerea Spitalului din Râmnicu Sărat a solicitat Ministerului Sănătății sprijin pentru acordarea de echipamente, materiale sanitare și medici specialiști. Edilul din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, precizează că este foarte posibil ca, în perioada următoare, toate spitalele din țară să trateze cazurile de COVID-19. În acestă situație, autoritățile din Râmnicu Sărat vor avea timp pentru a pregăti și echipa corespunzător spitalul din municipiu.

În toată această perioadă, pacienții din Râmnicu Sărat și locuitorii din comunele arondate trebuie să ia legătura cu medicii de familie, să apeleze la numărul unic de urgență 112 sau chiar să se adreseze unor clinici private, în cazul în care au probleme medicale.

De ieri, Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat s-a închis pentru pacienții obișnuiți, urmând a deveni unitate medicală tampon pentru bolnavii diagnosticați cu noul coronavirus. Aceasta înseamnă că în spitalul din Râmnicu Sărat vor fi tratați doar pacienții depistați pozitiv cu COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here