MARCEL VELA: ,,STAREA DE URGENȚĂ NE VA PERMITE SĂ LUĂM CELE MAI POTRIVITE MĂSURI PENTRU GESTIONAREA ȘI PREVENIREA INFECȚIEI CU CORONAVIRUS”

0
670

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, în urmă cu puțin timp, ce măsuri au fost luate în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Demintarul a spus că prin decretarea stării de urgență românilor li se schimbă modul de viață, dar și că asta înseamnă un moment de frică.  ,,E o măsură pe care multe țări au luat-o. De aseară, am lucrat non-stop pentru a transmite domnului prim-ministru Nota de fundamentare ce va fi prezentată domnului preşedinte în vederea emiterii decretului.Starea de urgență presupune schimbarea modului de viață, dar și un moment de frică sau de neînțelegere. Să conștientizăm cu toții că acesta este spre binele nostru. Fac apel la calm și solidaritate, să ajutăm fiecare după puteri, să fim toleranți. (…) Starea de urgență ne va permite să luăm cele mai bune măsuri. Vine în sprijinul autorităților. E nevoie de colaborarea fiecărui dintre dumneavoastră”, a precizat Marcel Vela.

Ministrul de Interne a lansat un apel la adresa românilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare, să se informeze doar din surse oficiale și să nu contribuie la propagarea mesajelor false care poate au chiar interese economice sau de altă natură. Inspectorii ITM vor fi obligați să verifice modul de implementare a măsurilor impuse de către autorități. Pe de altă parte, Vela a anunțat că până la 31 martie 2020, se suspendă organizarea și desfășurarea târgurilor de autoturisme.

,,Situația este sub control tocmai pentru că am luat măsuri din timp. O decizie importantă luată ieri a fost cu privire la limitarea unor lucruri pe care până acum am evitat să le luăm. CNSSU a luat câteva decizii. Spre exemplu, se aprobă instiuirea izolării la domiciliu pentru toate persoanele care intră în România începând de astăzi, ora 21:00, din țări unde sunt confirmate cel puțin 500 de persoane. (…) Obligația ITM-urilor de a verifica modul de implementare a măsurilor impuse în H nr. 7 din 11/03/2020 a CNSSU privind decalaraea programului de lucru în vederea educerii riscului de contaminare. (…) Se suspendă până la 31 martie 2020 organizarea și desfășurarea târgurilor de autoturisme”, a mai precizat Ministrul de Interne. La acest moment, la nivel național, numărul cazurilor de coronavirus a crescut și a ajuns la 131 de cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here