DE PAȘTE, BUZOIENII VOR MÂNCA LEGUME TOT DE LA TURCI, GRECI SAU SPANIOLI

0
642

Sunt șanse mici ca până la jumătatea lunii aprilie să ajungă la tarabe tomate sau castraveți din ferme românești. Distrugerile provocate de viscolul din noaptea de 5 spre 6 februarie solariilor și serelor din sudul județului Buzău vor amâna cu câteva săptămâni recoltarea primelor legume autohtone.  Doar fermierii care au investit bani mulți în solarii încălzite, au capacitatea să recolteze castraveți sau tomate mai devreme decât ceilalți.  Tarabele din cea mai mare piață din județul Buzău sunt înțesate acum cu marfă adusă de peste hotare, iar produsele românești își fac loc timid. Unul dintre cei mai aprovizionați comercianți din Piața centrală a municipiului Buzău este de părere că peste două luni va avea la vânzare cam aceleași produse. Sunt șanse mici să apară tomatele crescute în sol românesc, iar ardeii și castraveții nici atât. Distrugerea solariilor după vijelia de acum trei săptămâni, spun cei mai mulți dintre producătorii din Piața Centrală, va cauza întârzieri la apariția legumelor românești în piețe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here