TRECERILE LA NIVEL A DRUMURILOR NAȚIONALE CU CALEA FERATĂ, AMENAJATE PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI 2021

0
1224

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în calitate de beneficiar și operatorul economic VESTA INVESTMENT SRL au prezentat recent proiectul „Măsuri de îmbunătățire a siguranței traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată”. Finanțat din fonduri europene nerambursabile din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, proiectul are ca scop creșterea siguranței rutiere prin amenajarea a 246 de treceri la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată până la sfârșitul anului 2021.

Valoarea totală a contractului este de 34.324.881,41 lei și are ca durată de implementare 24 de luni. Proiectul constă în amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată și presupune montajul de stâlpi de iluminat cu încărcare solară; montajul de stâlpi pentru delimitarea sensurilor de circulație; semnalizare rutieră orizontală (simboluri preformate și benzi rezonatoare din marcaj rutier); marcaj tip covor antiderapant (se va realiza pe o distanță de 50 m, între barieră și indicator). Realizarea semnalizării rutiere  se face prin montarea de indicatoare rutiere fig. A41- ”Trecere la nivel cu o cale ferată cu bariere sau semibariere”, fig. A42- ”Trecere la nivel cu o cale ferată fără bariere” și fig. A44- „Panouri suplimentare pentru trecerea la nivel cu calea ferată”, precum și  structuri metalice tip stâlp-consolă, sisteme destinate semnalizării trecerilor la nivel cu calea ferată.   Panourile suport ale indicatoarelor sunt executate din tablă de oțel zincată cu grosimea de 1 mm, rigidizate prin simpla bordurare continuă pe întreg perimetrul (conturul) indicatorului, inclusiv la colțuri.

Pentru a se asigura perceperea indicatoarelor atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, fețele active ale indicatoarelor se execută prin acoperirea suporturilor panourilor cu folii retroreflectorizante. Foliile folosite la confecționarea indicatoarelor rutiere sunt de clasa 2 și au în componența lor microprisme, care asigură un grad sporit de retroreflexie. Foliile retroreflectorizante folosite în confecționarea indicatoarelor sunt produse de Compania 3M.

Durata de serviciu garantată pentru foliile retroreflectorizante microprismatice din clasa 2 este de 10 ani. Durata de serviciu reprezintă durata pentru care coeficientul de retroreflexie al feței panoului nu scade la mai puțin de 80% din valoarea minimă inițiala indicată de standard, iar folia este încă aderentă pe 95% din suprafața panoului. Covoarele antiderapante sunt elemente de marcaj care reglementează modul de desfășurare a traficului pe drumurile publice, astfel încât să se asigure un nivel de siguranță adecvat tuturor participanților la trafic. Pentru asigurarea unei vizibilități a zonei de pericol pe care este amplasat, covorul antiderapant are culoarea roșie. Covoarele antiderapante se execută pentru îmbunătățirea contrastului vizual al spațiilor interzise sau pe sectoarele de drum la schimbarea numărului de benzi de circulație pe sens; pe zona mediană, la separarea sensurilor de circulație, dacă nu există separatori fizici sau la apropierea de o intersecție la nivel cu calea ferată.

De asemenea au ca scop mărirea rugozității suprafeței de rulare în vederea asigurării menținerii stabilității mișcării și manevrabilității autovehicolului în timpul procesului de frânare, la un spațiu de oprire minim, pentru siguranța participanților la trafic. Stalpii flexibili de delimitare sensuri de circulatie au o elasticitate ridicata, sunt rezistenti la eventualele coliziuni cu vehiculele, sunt rezistenti la flexări repetate și nu produc avarii vehiculelor în cazul unui impact. La trecerea  vehiculelor peste stâlpi, acestia flexeaza si revin singuri la pozitia initiala. Au forma cilindrica, diametrul exterior este de 75 mm si inaltimea de 750 mm de la nivelul solului.   Pentru sporirea vizibilitatii pe timp de zi, dar mai ales pe timpul noptii, la partea superioara a stalpilor sunt aplicate doua benzi din folie reflectorizanta, de culoare alba, produsa de Compania 3M.  Pentru stabilitate, stalpii flexibili sunt prevazuti la baza cu o talpa pentru fixare pe carosabil. Fixarea lor pe suprafete de beton sau asfalt se face in trei puncte, cu dibluri din plastic, saibe si holzsuruburi.

Stalpii flexibili de delimitare sensuri de circulatie se monteaza de o parte si de alta a caii ferate, de la limita acesteia cu carosabilul, pe o distanta de 25 m pe fiecare parte, pe axul drumului, la o distanta de 1 m unul de celalalt. Stâlpul, împreună cu instalația de iluminat, este compus din stâlpul de susținere a întregului ansamblu cu sistem de fixare; brat de susținere corp de iluminat; corp de iluminat  (lampa cu led-uri); panou fotovoltaic cu putere de peste 300 W și suportul de susținere al acestuia; baterii (acumulatori) și controler pentru monitorizarea încărcării  bateriilor și a corpului de iluminat și instalația electrică.

Corpurile de iluminat sunt lămpi cu led-uri tip RADIANT, cu tensiunea nominală de 12 Vcc, puterea nominală de 36 W și grad de protecție IP66. Conul de lumină pentru carosabil are o formă eliptică, cu lungimea de 12 m și  lățimea de 7 m. Panoul fotovoltaic are o putere de 300 W. Bateriile folosite sunt acumulatori solari cu gel tip SOLAR 12-150, acumulatori care nu au nevoie de mentenanță. Fiecare sistem de iluminat este prevăzut cu 2 (doi) acumulatori, fiecare de câte 12 V și 150 Ah, în total de 300 Ah.

Implementarea proiectului va crește gradul de siguranță a traficului, prin adoptarea soluțiilor tehnice care să reducă numărul de accidente rutiere grave produse pe drumurile naționale la intersecția cu trecerile la nivel cu calea ferată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here