ZECE COMUNE DIN JUDEȚUL BUZĂU, FĂRĂ MEDIC DE FAMILIE

0
810

Criza medicilor de familie devine tot mai acută în mediul rural, din cauza pensionării doctorilor aflați în activitate, dar și a lipsei de interes a medicilor tineri. Medicii de familie sunt plătiţi după numărul de pacienţi, astfel că aceștia aleg localităţi cu mai mulţi asigurați. Astfel, comunitățile mici și îmbătrânite sunt ocolite de medici, care nu pot activa în două comune diferite. În județul Buzău, există în acest moment nu mai puțin de 10 comune care au cabinete medicale fără medici. „Nu există medic de familie în comunele Bozioru, Buda, Căneşti, Chiliile, Colţi, Largu, Odăile, Racoviţeni, Robeasca şi Valea Salciei. Pacienţii din comunele respective au fost arondaţi altor medici din localităţile limitrofe”, a declarat Cristina Ungureanu, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Buzău.

Până acum, autoritățile au găsit o singură soluție pentru ca zeci de mii de oameni să nu rămână fără asistență medicală primară:  pacienții au fost arondați altor medici din localitățile limitrofe. De anul trecut, legea permite medicilor de familie să deschidă puncte de lucru în comunele vecine, unde nu nu există această facilitate.  În lipsa unui medic dedicat comunității, sătenii din cele 10 comune fără medic de familie, aproape toate din zona de munte a județului Buzău, își pun nădejdea, la nevoie, în farmaciile din sat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here