SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BUZĂU CONTINUĂ SERIA INTERVENŢIILOR CHIRURGICALE LAPAROSCOPICE ÎN CAZURILE GRAVE

0
969

La secţia U.P.U.-S.M.U.R.D. a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău s-a prezentat pe 23 ianuarie 2020, o pacientă de 78 de ani, din localitatea Costeşti, care prezenta tulburare de tranzit şi rectoragie. Având în vedere gravitatea cazului, medicul a internat pacienta în secţia Chirurgie Generală, pentru continuarea investigaţiilor (i s-a  efectuat CT – torace abdomen şi pelvis şi rectoscopie). După finalizarea tuturor investigaţiilor, pacienta a fost diagnosticată cu tumoră de rect superior.

Echipa de medici din care au făcut parte dr. Cătălin Constantin Bostan – medic primar chirurgie generală, dr. Dragoş Ionuţ Vicol – medic primar chirurgie generală,  dr. Alexandru Ilie – medic specialist chirurgie generală, dr. Victor Ioniţă – medic primar A.T.I. şi dr. Iuliana Dragu – medic radiolog, au efectuat în data de 28 ianuarie 2020, rezecţia anterioară de rect, cu anastomoză mecanică colorectală pe cale endoscopică acestei paciente.

S-a efectuat o anestezie clasică pacientei în vârstă de 78 de ani care, nu a ridicat probleme deosebite. Este un lucru remarcabil ceea ce se întâmplă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, se continuă pe un trend ascendent având în vedere că atât în spital cât şi la Maternitatea Buzău se efectuează astfel de intervenţii”, a declarat dr. Victor Ioniță, medic primar A.T.I.. După intervenţia chirurgicală efectuată în data de 28 ianuarie 2020, postoperator, pacienta a avut o evoluţie bună, fără complicaţii. Avantajul în urma intervenţiei laparoscopice este recuperarea mai rapidă a pacientului, faţă de intervenţia chirurgicală clasică.

De asemenea, în data de 29 ianuarie 2020, s-a realizat o intervenţie chirurgicală la un pacient în vârstă de 64 de ani, din Buzău, care a fost diagnosticat cu neoplasm laringian. Echipa de medici condusă de Dr. Ursăchescu Cosmin a efectuat rezecţia completă a formaţiunii tumorale. Postoperator, pacientul are o evoluţie bună, la acest moment el fiind internat pe secţia A.T.I., pentru efectuarea îngrijirilor medicale postoperatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here