TÂNĂR DIN SĂPOCA, BĂNUIT DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ, REȚINUT DE POLIȚIȘTII BUZOIENI

0
659

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Săpoca, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie a fost identificat de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Buzău. Pe parcursul verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că victima – un bărbat de 39 de ani din Merei – efectuase o cursă în regim taxi în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2019, către o locaţie din municipiul Buzău, la solicitarea unei cunoştinţe a agresorului. La finalul cursei, pasagera, o tânără de 17 ani din Buzău, a achitat taximetristului contravaloarea deplasării, respectiv suma de 50 de lei.

Din cercetări a rezultat că, ulterior cursei efectuate, bărbatul din Merei a fost solicitat din nou în aceeaşi locaţie, unde era aşteptat de tânărul din Săpoca. Agresorul, sub ameninţarea cu acte violenţă, l-ar fi deposedat de o bancnotă de 50 de lei, sumă ce ar fi fost achitată anterior de clientă. În urma activităţilor specifice, în data de 16 decembrie, tânărul a fost depistat de poliţişti pe raza municipiului Buzău. Ulterior, în urma materialului probator administrat de poliţişti, procurorul de a dispus continuarea urmăririi penale faţă de tânărul de 20 de ani  pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată şi reţinerea acestuia. Agresorul urmează a fi prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here