,,TUN” DE PESTE 800.000 DE LEI ÎN PLOIEȘTI

0
1498

Autor: Newss.ro

           Miercuri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Prahova efectuează 27 percheziții domiciliare în Ploiești, la mai multe persoane suspectate de înșelăciuni, fals și uz de fals.

          În urma anchetelor, oamenii legii au constatat faptul că bănuiții, prin intermediul unei societăți comerciale din Ploiești, ar fi indus în eroare reprezentanții unei bănci, pentru a obține mai multe credite. Mai exact, aceștia ar fi folosit înscrisuri falsificate, prin care atestau venituri nereale realizate de agenții economici la care pretindeau că sunt angajați, iar creditele obținute fraudulos pe numele agenților economici nu mai erau restituite unității bancare. Prejudiciul a fost estimate la peste 800.000 de lei.

        ,,Polițiștii vor pune în aplicare 23 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri. Perchezițiile sunt puse în executare cu sprijinul Poliției Municipiului Ploiești,  luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale și al jandarmilor” se arată în comunicatul IPJ Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here