TARIFE MAI MARI LA APĂ, CANAL ȘI GUNOI

0
891

Apa și canalizarea îi vor costa mai mult pe râmniceni! Noile tarife pentru serviciile de apă și canal au fost aprobate în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal de luna trecută. Autoritățile din Rm Sărat spun că nu este vorba de o majorare semnificativă și că decizia a fost luată pentru continuarea proiectelor de investiții propuse în județ de Compania de Apă.

Consilierii PNL s-au abținut de la vot. Liberalii cred proiectul de investiții al Companiei de Apă este necesar, însă operatorul de apă trebuie să identifice și alte surse de finanțare pentru a acoperi investițiile, nu doar banii proveniți din majorarea tarifelor.

În aceeași ședință, Consiliul Local Rm. Sărat a aprobat și noile tarife de salubrizare din municipiu. Pentru început, râmnicenii vor plăti mai puțin decât în prezent pentru ridicare gunoaielor,  dar pe parcurs și aceste tarife se vor majora.

Autoritățile din Rm Sărat îi sfătuiesc pe locuitori să încheie contracte cu operatorul de salubrizare și să plătească facturile lunar. Noul contract semnat de Primărie cu societatea RER Ecologic isi arată déjà primele efecte. In oras au fost distribuite primele containere destinate colectării resturilor vegetale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here