Propunerea legislativă ce prevede reducerea, din 2020, a accizelor la carburanți a primit marți un raport favorabil la comisiile deputaților și figurează deja pe agenda de mâine a ședinței plenare a Camerei Deputaților. Asta înseamnă că există șanse ca documentul să primească astăzi votul decisiv și să meargă la șeful statului. Acciza la benzina cu plumb ar urma să se reducă, de anul viitor, cu aproximativ 14%, cea la benzina fără plumb, cu circa 17%, în timp ce acciza la motorină s-ar putea reduce cu aproape 18%. Supraacciza la carburanți a fost introdusă în 2017, în două etape (15 septembrie și 1 octombrie), la fiecare dintre acestea, accizele crescând cu 0,16 lei pe litru de combustibil, adică, în total, cu 0,32 lei/litru și a adus la bugetul de stat, în cei doi ani de când se aplică, potrivit informațiilor digi24.ro, peste 5,8 miliarde de lei.