Surpriză neplăcută în această dimineață, pentru membrii a trei secții de votare din municipiul Buzău. Este vorba despre secțiile de la Seminarul Teologic din Buzău, unde caloriferele erau mai mult reci decât calde, iar cei angrenați în buna desfășurare a votului au suportat cu greu temperaturile scăzute. O situație similară s-a înregistrat și la secția de vot din cadrul Colegiului Economic. Președinții secțiilor de votare rămase în frig au anunțat Biroul Electoral Județean, care, la rândul său, a sesizat Prefectura Buzău.
În aceste condiții, prefectul județului Buzău Carmen Ichim a dispus măsuri urgente pentru remedierea situațiilor semnalate Biroului Electoral Județean. Membrii secțiilor de votare de la Seminarul Teologic din Buzău spun că situația era așa încă de aseară, iar până la sosirea caloriferelor electrice și aerotermelor de la Prefectură s-au încălzit cum au putut.
În secția de votare 73 de la Seminarul Teologic sunt înscrise 1473 de personae, iar la secția 74 figurează pe listele permanente 1680 de buzoieni. Singura secție de votare care nu a mai avut nevoie de calorifere electrice a fost cea de la Colegiul Economic, acolo unde administratorul unității de învățământ a oferit alte surse de încălzire. Votanții din cele trei secții de votare nu au avut însă de suferit, pentru că procesul de votare a decurs rapid și nu au fost nevoiți să stea la urne mai mult de 2-3 minute.