CÂTE CAZURI DE ABUZ ŞI NEGLIJARE AU FOST RAPORTATE DE DGASPC-URI ÎN 2018

0
657

În raportul privind respectarea drepturilor copilului în țara noastră, realizat de Salvaţi Copiii România şi Avocatul Poporului, se arată faptul că aproape 15.000 de cazuri de abuz şi neglijare au fost raportate de DGASPC-uri în 2018. Același document mai arată că 94% dintre cazurile de abuz şi neglijare au loc în familie. Acesta mai precizează că numărul real al copiilor victime este mult mai mare, majoritatea cazurilor nefiind raportate de către serviciile sociale sau alţi specialişti care lucrează cu copiii (cadre didactice, medici etc.).

Potrivit datelor din sondaj, două treimi dintre copii au fost supuşi abuzului emoţional şi abuzului fizic uşor ca forme de disciplină. Nefiind conştienţi de efectele negative ale acestor comportamente asupra copiilor, părinţii utilizează aceste forme de abuz pentru a corecta comportamentul copiilor. Aproximativ unu din trei copii din ciclurile gimnazial şi liceal arată că au fost supuşi unor forme de violenţă fizică sau psihologică în şcoală. O proporţie şi mai mare a fost a victimelor din mediul online, mai menţionează raportul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here