TRAFIC DE COȘMAR PE DN1 LA FINAL DE SĂPTĂMÂNĂ

0
1328

Autor: Newss.ro

          Vremea frumoasă i-a făcut pe oameni să iasă din case și să ia cu asalt stațiunile montane de pe Valea Prahovei. Prin urmare, DN1 a fost drumul preferat de turiștii dornici să se bucure de aerul proaspăt de munte sau să se plimbe prin stațiunile prahovene. Și cum întotdeauna intenția este bună și lăudabilă, rezultatul nu este de fiecare dată cel așteptat.

          Cam asta se poate spune și despre unii șoferi care au fost nevoiți să se întoarcă acasă pe DN 1. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, traficul pe Drumul Național 1 este aglomerat în zona stațiunilor montane, în special pe sensul de coborâre. Din acest motiv, șirul de mașini se întinde pe câțiva kilometri spre disperarea conducătorilor auto.

          Pentru a se evita producerea unor evenimente nedorite, șoferii sunt sfătuiți să dea dovadă de multă prudență și să respecte indicațiile polițiștilor care coordonează traficul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here