GALERIE FOTO: PREMII OBȚINUTE DE ELEVII PALATULUI COPIILOR BUZĂU, LA FESTIVALUL ,,ALL COLOURS OF ART” DIN ITALIA

0
1012

Pentru câteva zile, elevii Palatului Copiilor Buzău au încântat publicul la festivalul ,,All colours of art” ce s-a desfăşurat la Rimini, în Italia. Talentaţii copii au cucerit publicul şi juriul, aducând în România, la Buzău, premii deosebite, chiar şi marele premiu al festivalului. Cercurile de cor – grup vocal de la Palatul Copiilor Buzău şi de la Clubul Copiilor Berca au reprezentat cu succes ţara noastră la acest prestigios festival internaţional. Copiii, repertoriul, ţinuta scenică, portul specific zonei noastre, toate au contribuit la frumosul rezultat care aduce bucurie educaţiei buzoiene. De la Palatulul Copiilor Buzău au participat elevii coordonaţi de profesor Oana – Daniela Dobre, obţinând rezultate pe măsura palmaresului lor:

  • HAPPY KIDS senior – Grand prix in vocal category (Trofeul secţiunii vocale);
  • PEPPER – Special prize for high quality performance (Premiul special pentru prestaţia de calitate);
  • HAPPY KIDS junior – Premiul al III-lea;
  • Locul I: Roberta Dincă (11 ani), Maria Bianca Drăghici (14 ani), Alexandra Văduva (16 ani);
  • Locul I al II-lea: Rebeca Sardaru (10 ani), Denisse Dincă (14 ani), Oana Ene (16 ani);
  • Locul al III-lea: Ştefania Dincă (10 ani).

De asemenea, membrii binecunoscutului Ansamblu vocal Drăgăicuţele de la Clubul Copiilor Berca, pregătiţi de profesor Florentina Popescu, au adus acasă premii valoroase. Flavia Cochirleanu, Alexandra Udrea şi Andrei Dinu au dus, prin cântec, spiritul românesc la Rimini. Palatul Copiilor Buzău nu surprinde prin astfel de premii, ele sunt răsplata talentului şi dăruirii celor care muncesc cu drag, dascăli şi elevi, deopotrivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here