INGINERUL HORTICULTOR COSTEL VÎNĂTORU, DESEMNAT „OMUL ANULUI 2019”

0
1023

Cercetătorul Costel Vînătoru în cadrul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură a fost desemnat „Omul Anului 2019” în municipiul Buzău. Este pentru a doua oară la rand când Vînătoru obține această distincție. Datorită rezultatelor obținute de echipa coordonată de cercetătorul buzoian, Stațiunea legumicolă este celebră în țară, aici fiind produse unele dintre cele mai exotice dar și gustoase legume din țară. Din acest an, cercetătorul Costel Vânătoru este și director al Băncii de Gene recent înființată la Buzău. Edilul Constantin Toma a anunțat, zilele trecute, că odată cu înființarea băncii de gene, la Buzău ar putea fi deschisă și o facultate de horticultură.

Născut la 10 octombrie 1967, în comuna Lopătari, Costel Vânătoru este profesor, doctor în horticultură și cercetător stiințific gradul I. El a fost șef al Laboratorului de Genetică, Ameliorarea Plantelor și Conservarea Biodiversității, dar și al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. Inginerul buzoian este membru asociat al Academiei de Stiințe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”. Costel Vânătoru este și preot paroh, având și calitatea de  membru al Consiliului și Adunării Eparhiale Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here