TRUPUL NEÎNSUFLEŢIT AL ACTRIȚEI TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ VA FI DEPUS ASTĂZI, LA TEATRUL BULANDRA

0
803

Actrița Tamara Buciuceanu-Botez va fi înmormântată vineri, la Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Trupul neînsuflețit al actriței, care a murit marți, la vârsta de 90 de ani, va fi depus în această  dimineață la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din București, pentru a i se poate aduce un ultim omagiu din partea românilor. Mai apoi, în cursul serii de joi, sicriul va fi dus la Biserica Sfântu Gheorghe Nou, iar ceremonia de înmormântare va avea loc vineri, de la ora 12.00. „Doamna comediei româneşti” a murit marți, la Spitalul Elias din Capitală, unde la începutul lunii octombrie actrița a fost internată pe fondul unor probleme cardiace. În ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase.

Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. A urmat, între 1948-1951, cursurile Institutului de Teatru ”Vasile Alecsandri” din Iași. Marea actriță a jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”. În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani și 57 de ani de cariera impresionantă în teatru și film.

A jucat pe scenele marilor teatre ale Capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion.

În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect inițiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului București. În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a regelui Mihai I al României, decorație înmânată de principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here