Organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți promoția 2019 va avea loc, vineri, 18 octombrie, în orașele din județul nostru. Până acum, 55 de agenți economici și-au anuntaț prezența. Aceștia oferă 579 de locuri de muncă în diferite domenii. Cele mai multe oferte sunt pentru cei cu studii medii și doar 18 locuri de muncă sunt pentru absolvenții de facultate (inspector resurse umane, inginer, economist, inginer metalurg, inginer mechanic, inginer sudură, inginer calculație, devizier, inginer auto și contabil). În municipiul Buzău, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți promoția 2019 se va desfășura vineri, de la ora 09.00, la Colegiul Agricol „Dr. C. Angelescu”. De la aceeași oră, această bursă se va desfășura și în punctele de lucru din Râmnicu Sărat, Pătârlagele, Nehoiu și Pogoanele.