ȘCOLI REABILITATE CU BANI DE LA GUVERN

0
747
Imagine cu titlu ilustrativ

Toate școlile din municipiul Buzău vor fi reabilitate și modernizate în cadrul unui proiect gigant de peste 70 de milioane de lei, aprobat recent de Guvern. Banii provin din Fondul de Dezvoltare și Investiții.  Pe lângă modernizarea școlilor, se vor aloca fonduri și pentru reabilitarea a trei poduri din zona de est a orașului.

Peste 70 de milioane de lei vor fi investiți, în următorii doi ani, în reabilitarea tuturor școlilor aflate pe raza municipiului Buzău. Banii vor fi alocați de la bugetul statului și provin din Fondul de Dezvoltare și Investiții.

Sumele de bani vor fi împărțite în funcție de necesarul fiecărei școli, excepție făcând unitățile școlare care sunt în curs de reabilitare.  Edilul municipiului Buzău ține să le mulțumească parlamentarilor buzoieni ai PSD pentru sprijinul acordat în atragerea acestor investiții importante pentru județ.

Tot din Fondul de Dezvoltare și Investiții al Guvernului au fost alocate sume de bani și pentru repararea celor trei poduri din estul orașului, care necesită lucrări de consolidare. Este vorba de posul Marghiloman, dar și cele din zona Metalurgica, rutier și feroviar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here