CAMPANIA NAȚIONALĂ ,,28 SEPTEMBRIE 2019 S.O.S .– AMBROZIA,,

0
1011

Agenția Națională pentru Protecția Mediului a propus ziua de 28 septembrie 2019, o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, când, într-o singură zi, prin efort comun, curățăm țara de AMBROZIA.

Acest demers este inițiat ca urmare a răspândirii exagerate  la nivel național a ambroziei, precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru de altfel confirmat și de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la ambrozie.

Campania cu titlu generic ,,28 septembrie 2019 S.O.S .– Ambrozia,, se va derula la nivel național și are drept scop combaterea plantei invazive Ambrozia Artemisiifolia – Iarba Pârloagelor.

Conducerea  Agenţiei pentru Protecţia Mediului solicită autorităţilor locale din judeţ implicarea în campania „28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia”, care se va desfăşura în data menţionată, între orele 10,00 şi 15,00.

Reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ trebuie să desfăşoare acţiuni de cosire pe domeniile publice aflate în administrare, vor mobiliza comunitatea pentru desfăşurarea de acţiuni de cosire în curţi şi grădini şi vor desemna puncte de predare cu posibilitate de cântărire a materialului vegetal colectat în saci.

Campania „28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia” are drept scop prevenirea unui „dezastru” pentru mediu şi sănătatea populaţiei prin răspândirea polenului până la sfârşitul lunii octombrie şi reducerea rezervei de seminţe pentru următorii ani.

Autorităţile locale au obligaţia ca, până pe 30 septembrie, să raporteze la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui cantităţile colectate şi suprafeţele curăţate. Ambrozia strânsă va fi folosită drept compost prin firmele de salubrizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here