BUZĂU: BANNERE ELECTORALE VANDALIZATE

0
902

Nici nu a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale, însă au aparut deja șicanele între partide. La corturile candidatilor Viorica Dancilă, Mircea Diaconu şi Klaus Iohannis au apărut înscrisuri obscene, iar pe prisma publicitară a Vioricăi Dăncilă, din fața Hotelului Pietroasa, au fost adăugate peste portretul acesteia mustăți şi coarne.

Organizația municipală a PSD Buzău a anunțat, duminică dimineață, că a depus plângere penală la Poliția Municipului Buzău și solicită Poliției Locale imaginile de pe camerele de supraveghere pentru prinderea și sancționarea făptuitorului.

Social-democrații buzoieni sunt convinși că artistul de ocazie supărat pe clasa politică este membru USR – PLUS, pe care îi consideră niște competitori care ”se pretează la acte de vandalism, violență și ură”.

„Vom depune plângere penală la Poliția Municipului Buzău și vom solicita Poliției Locale imaginile de pe camerele de supraveghere pentru prinderea și sancționarea făptuitorului.

Este revoltător faptul că anumiți competitori politici se pretează la acte de vandalism, violență și ură, și cerem să se ia măsuri urgente în acest caz!

În mod legitim ne punem întrebarea cum a fost posibil să fie vandalizate corturile candidaților PSD, PNL și Pro România, iar cortul candidatului USR -PLUS, aflat în aceeași locație în imediata vecinătate să rămână intact?”, este punctul de vedere exprimat de PSD Buzău, printr-un comunicat de presă.

Imediat după această sesizare, a fost semnalat public, de către conducerea USR, că fost vandalizat un banner uriaș reprezentându-l pe liderul USR, Dan Barna. Fotografia candidatului USR-Plus la prezidențiale „a primit”, probabil din partea aceluiași autor, o mustață și un cioc, în stilul muschetarilor, fara insa niciun alt înscris ofensator la adresa candidatului. La rândul său, conducerea USR Buzău a emis un comunicat de presă în care condamnă actel de vandalism și spune că nu are nicio legătură cu incidentul de sâmbătă noapte.

„Filiala USR Buzău condamnă vehement practicile denigratoare folosite în campania electorală de către PSD Buzau, care fară nicio dovadă, aduce acuzații precum că USR ar fi vandalizat corturile. Mai mult, afișul electoral cu Dan Barna a fost vandalizat, acesta fiind amplasat la o înălțime considerabilă. In ceea ce priveşte cortul de campanie al USR Buzău care a scăpat nevandalizat, se datorează poziționării acestuia într-un loc mai puțin vizibil.
Facem apel la autoritățile locale să investigheze imaginile de pe camerele video amplasate în zonă.”, se arată în comunicatul de presă al USR Buzău.

Poliția a demarat cercetări pentru a-l găsi pe cetățeanul supărat pe clasa politică. Dacă va fi prins, el va fi acuzat de distrugere.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale va începe, oficial, în data de 12 octombrie și se va încheia pe data de 9 noiembrie, la pra 7 dimineata. Primul tur al alegerilor va avea loc pe 10 noiembrie, iar cel de-al doilea tur este programat două săptămâni mai târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here