BUZOIENII VOR RĂMÂNE ȘI FĂRĂ APĂ CALDĂ

0
729

Mii de familii din Buzău, racordate la sistemul centralizat de încălzire, vor rămâne în plină vară fără apă caldă la robinete. Oficialii Ecogen, producătorul de agent termic din municipiul Buzău, au transmis autorităților locale și Regiei Autonome Municipale că din 17 august nu vor mai livra agent termic pentru a putea fi furnizată apă caldă buzoienilor. Pentru a nu lăsa mii de familii fără apă caldă în plină vară, reprezentanții RAM se văd nevoiți să urgenteze demersurile în vederea pornirii noului sistem de furnizare a căldurii și apei calde. Chiar și așa, este puțin probabil ca noul sistem centralizat să fie funcțional înainte de 15 septembrie. A recunoscut-o și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, care a precizat că noul sistem de furnizare a căldurii și apei calde ar putea fi funcțional, cu mari eforturi, abia la jumătatea lunii septembrie, atunci când teroretic ar trebuie demarate probele la rece pentru verificarea instalațiilor.

Autoritățile buzoiene anunță că, în paralel cu acțiunile pentru punerea în funcțiune a noului sistem de furnizare a căldurii și apei calde în sistem centralizat, vor începe și montarea de centrale termice în instituțiile de învățământ. Pentru început, instalarea centralelor va debuta în 10 școli din orașul Buzău. Cele 10 unități de învățământ au prioritate în realizarea unei surse care să asigure căldura pe perioada sezonului rece. În ceea ce privește momentul la care și celorlalte unități, școli și grădinițe din Buzău le vor fi montare centrale proprii, autoritățile nu pot înainta nici un termen, la acest moment. Cu alte cuvinte, nu se știe dacă toți elevii și preșcolarii vor beneficia de căldură, odată cu răcirea vremii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here