LIVIU DRAGNEA, PEDEASPSĂ ÎN REGIM INCHIS

0
1038

Liviu Dragnea va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis, decizia fiind luata  de comisia penitenciarului, care s-a intrunit astazi, dupa 21 de zile de cand fostul lider social democrat a fost incarcerat si s-a aflat in carantina.

De altfel, fostul preşedinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia şi cei apropiaţi să-l poată vizita.

Liviu Dragnea ar putea să treacă la regim semideschis după executarea unei cincimi din pedeapsă. După această perioadă, comisia se va întruni din nou pentru a decide în ce unitate continuă Dragnea executarea pedepsei, intrucat  Penitenciarul Rahova nu are regim semideschis.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat pe 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here