Țânțarii s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, iar medicii de pe secțiile de boli infecțioase sunt în alertă și au luat deja primele măsuri pentru a asigura asistența de urgență, în caz de nevoie. Țânțarii pot fi purtători ai virusului West Nile, care în unele cazuri s-a dovedit fatal. 42 de oameni au murit anul trecut în urma complicațiilor cauzate de infecția cu virusul West Nile.
Probabilitatea ca o persoană să se îmbolnăvească de la o singură înțepătură de țânțar este redusă. Riscul de îmbolnăvire severă și deces este cel mai mare pentru persoanele de peste 50 de ani, sau cu deficiențe imune, deși infecția poate apărea la orice vârstă.
Manifestările infecției cu Virusul West Nile sunt diverse, de la cele asemănătoare unei simple răceli până la semne de meningo-encefalită. Semne de alarmă care impun prezentarea la medic sunt febra ridicată însoțită de durere de cap intensă, vărsături, stare generală alterată și sensibilitate crescută la lumină.
Prevenția este cea mai bună alternativă și poate fi făcută prin Evitarea înțepăturilor de țânțar, folosirea de repelente, evitarea plimbărilor în aer liber între apusul și răsăritul soarelui când țânțarii sunt în perioada maximă de activitate, purtarea de haine lungi și largi și folosirea plaselor anti-insecte la geamuri.
Alina Răducan