REABILITAREA DJ 203K, CALVAR PENTRU LOCALNICI

0
2476

Reabilitarea Drumului județean 203K a fost așteptată de mult timp, în special de către locuitorii de pe Valea Slănicului. Numai că, la câteva luni de la demararea lucrărilor, oamenii se plâng de un disconfort foarte mare. Lucrările au fost începute, simultan, în mai multe puncte, atât în Mărăcineni, cât și dinspre Podul Muncii. Până acum s-a refăcut doar terasamentul, iar oamenii au ajuns la limita răbdării. Vechiul asfalt a fost frezat, apoi s-a consolidat cu balast și piatră spartă, dar necompactată suficient, iar  drumul a devenit un coșmar atat pentru șoferi, dar mai ales  pentru localnici.

În zilele când plouă, calvarul este și mai mare pentru cei care au casele de-o parte si de alta a drumului județean.

Conducerea Consiliului Județean Buzău, instituția care administrează drumul, spune că are  cunoștință despre nemulțumirea oamenilor însă dă asigurări că lucrările se vor încheia în termenul stabilit în contract iar locuitorii vor avea parte de un carosabil impecabil.

Prin același calvar vor trece și locuitorii din comunele Vadu Pașii, Săgeata și Robeasca. Asta, deoarece în scurt timp, vor începe lucrările și pe celălalt tronson al DJ 203K, și anume Vadu Pașii- Robeasca. Pe o lungime de aproximativ 37 de kilometri, tronsonul va fi refăcut complet, tot cu fonduri europene, contractul fiind semnat încă din luna februarie a acestui an. Valoarea lucrării se ridică la 80 de milioane de lei iar lucrările vor dura maximum un an. Lucrarea va fi executată de Oyl Company Holding, din Slobozia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here