LIVIU DRAGNEA, ÎN CARANTINĂ 21 DE ZILE LA PENITENCIARUL RAHOVA

0
877

Liviu Dragnea a ajuns aseară în Penitenciarul Rahova, unde și-a început executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare. Timp de 21 de zile, liderul PSD se va afla în carantină pentru a fi supus unor investigații medicale.

În primele 72 de ore de la primirea lui Dragnea, medicul penitenciarului îi efectuează examenul clinic complet și poate solicita suplimentar examene clinice de specialitate, investigații de laborator și paraclinice, astfel încât în cel mult 21 de zile de la primire, să stabilească un diagnostic prezumtiv, un regim alimentar, după caz, capacitatea de muncă.

De asemenea, tot atunci, liderului PSD i se va întocmi un dosar medical. În perioada de carantină, deținuții participă la activități care au ca scop cunoașterea normelor privind ordinea, disciplina, conduita, relațiile cu alte persoane și cuprinde activități individuale sau colective desfășurate de administrația penitenciarului. Președintele PSD Liviu Dragnea a fost încarcerat ieri în Penitenciarul Rahova după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis definitive, condamnarea la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la D.G.A.S.P.C. Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here