Update:
Premierul Viorica Dancilă a preluat, interimar,conducerea Partidului Social Democrat.Liviu Dragnea are la dispozitie 2 ore să se predea, in caz contrar, el va fi ridicat de politisti de la domiciliu. Cel mai probabil, acesta va fi încarcerat la penitenciarul Rahova.
Stire initiala:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, astăzi, pe liderul PSD, Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Decizia este definitivă. Liderul PSD este aşteptat să se prezinte la cea mai apropiată secţie de Poliţie pentru a se preda, iar in caz contrar acesta va fi ridicat de la locuinţa sa de către ofiţerii Serviciului Urmăriri şi dus la penitenciar.
Pe 21 iunie 2018, un complet de 3 judecători de la Curtea Supremă l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul ce viza angajarea fictivă a două femei la Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Teleorman. În motivarea deciziei de condamnare, magistraţii Curţii Supreme au susţinut că liderul PSD a adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, având în vedere că angajatele la Direcţia Copilului nu ar fi dat nicio dată pe la birou ele lucrând în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman. Cu toate acestea, cele două au fost plătite lunar din banii statului. Prejudiciul în dosar este de 108.000 de lei.