În vremurile comuniste, 1 Mai, Ziua Muncii, era motiv de propagandă și de defilări uriașe în care erau ridicați în slăvi partidul și tovarășii Nicolae și Elena Ceaușescu. După decembrie 1989, Ziua Muncii nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi de masă, ci a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber. Paradele comuniste au fost înlocuite cu ieșirile în aer liber, la grătar.
Dacă în zilele noastre 1 Mai înseamnă doar o zi liberă în calendar, şi mai nou chiar o minivacanţă, în care probabil deja mulţi dintre români au plecat pentru a sărbători, încingând grătare la munte sau la mare, pe vremuri treburile stăteau cu totul altfel. 1 Mai a devenit Ziua Internațională a Muncii în anul 1889, la Congresul Internaționalei Socialiste, în memoria victimelor grevei generale din Chicago. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii.
În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 Mai, autoritățile organizau manifestații propagandistice uriașe. Aveau loc parade la care participau muncitori, pionieri şi şoimi ai patriei care scandau lozinci de preamărire şi înălţau pancarte elogioase. Coloane de oameni, în ținute de sărbătoare, scandau lozinci și purtau pancarte cu mesaje elogioase la adresa partidului.
Totul se făcea, la acea vreme, în numele poporului român și al lui Nicolae Ceaușescu, în fața căruia se strângeau de la copii la adulți și de la muncitori, la intelectuali, pentru defilări grandioase.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. Bineînțeles, gratarul cu mici este nelipsit de la petrecerea de 1 mai.
În prezent, peste 80 de țări sărbătoresc Ziua internațională a Muncii pe 1 Mai.
