CÂT VA COSTA CARNEA DE MIEL, DE PAȘTE!?

0
1184

Paștele aduce scumpiri la alimentele tradiționale, iar românii vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a avea pe masă carne de miel. Pretul unui kilogram de carne de miel, cea mai consumata in perioada sarbatorilor pascale, ar putea ajunge în Saptamâna Mare la 30 de lei/kilogram. Și ouăle s-ar putea scumpi în următoarea perioadă cu aproximativ 30%. În prezent prețul unui ou variază între 60 de bani și un leu, dar ar putea să coste chiar și un 1,30 lei.

Prețurile se măresc înainte de sărbătorile de Paști. Majorările se vor simți în special la carnea de miel, dar și la ouă. Prețul cărnii de miel a crescut excesiv din cauza interdicției de vânzare a mieilor în piețe. Cu două săptămâni înainte de Paști, un kg de carne de miel costă chiar și cu 15 lei mai mult față de anul trecut, astfel că prețul a ajuns la 30 de lei.

De asemenea, prețurile cresc și la ouă în această perioadă. Crescătorii de păsări se așteaptă ca în această lună să vândă aproape dublu față de o lună obișnuită. Deși la ferme ouăle se vând cu câteva zeci de bani bucata, în unele piețe un ou a ajuns să coste acum 1 leu, iar în marile magazine, caserolele cu zece ouă se vând chiar și cu 9 lei.

Pentru masa de Paste, romanii vor scoate mai multi bani din buzunare și pentru legume. Temperaturile din ultimele saptamani au distrus unele culturi si producatorii au fost nevoiti sa puna alte rasaduri in sere.

În acest an, Paștele ortodox este prăznuit pe 28 aprilie. Catolicii vor sărbători Învierea Domnului cu o săptămână mai devreme, în data de 21 aprilie 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here