Ordonanța de urgenţă care modifică mult contestata OUG 114 a fost publicată de Ministerul Finanțelor. Principala noutate este dispariția ROBOR, indicele în funcţie de care se calculează creditele în lei cu dobândă variabilă în acest moment.
Potrivit noii ordonanțe, dobânda pentru creditele în lei se va calcula în funcție de un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, și la care banca poate adăuga o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Noua formulă se va aplica creditelor viitoare. Romanii care au deja credite pot solicita băncilor refinanţarea acestora în funcţie de nouă formulă de calcul.
Ordonanta urmează să fie adoptată mâine în şedinţa de Guvern.