ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE

0
776

Ziua Poliției Române, care se sărbătorește în fiecare an, pe 25 martie, a fost marcată ieri și în municipiul Rm. Sărat. Evenimetul a fost organizat în Piațeta din fața Primăriei, unde curioșii au avut ocazia să vadă cel mai nou laborator mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru realizarea cercetărilor la locul producerii unor evenimente, precum şi echipamentele de care dispun luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

De la prezentarea polițiștilor, nu au lipsit echipele mixte, formate din poliţist-conductor şi câine de urmă, care i-au încântat pe cei mici, dar și pe bunicii lor. Motocicleta celor de la brigada rutieră, câinele polițist Rik, dar și expoziția armelor din dotarea polițiștilor au atras privirile ca un magnet.

Ziua Poliţiei Române este sărbătorită, în fiecare an, pe 25 martie. Alegerea acestei date este legată de Bună Vestire, simbolul creştin al sărbătorii aflându-se pe primul steag al Mării Agii, preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, dar și respectarea ordinii şi liniştii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here