BACALAUREAT 2019: SUBIECTELE SIMULĂRII LA LIMBĂ ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

0
941

La simularea primei probe a examenului de Bacalaureat, la limbă și literatura română , elevii de clasa a XII-a au avut de răspuns, la primul subiect, la cinci întrebări, pe un text la prima vedere, scris de Ion Barbu şi de redactat un text în care să argumenteze, prin raportare la același fragment,  dacă profesorii influenţează, sau nu, elevii în alegerea carierei.

La al doilea subiect, elevilor li s-a cerut să comenteze un fragment dintr-o poezie de Tudor Arghezi, în care să evidenţieze relaţia dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.

Subiectul trei a fost redactarea unui eseu în care să prezinte ”particularităţi de construcţie a unui personaj dintr-un roman interbelic studiat”.

Cerinţe similare au avut şi  elevii de clasa a XI-a, însă dintr-un text la prima vedere scris de Ioan Slavici, la subiectul întâi; la subiectul al doilea li s-a cerut să redacteze un scurt text în care prezinte perspectiva narativă dintr-un fragment din „Pânza de păianjen” de Cella Serghi, iar la subiectul al treilea au avut de redactat un eseu în care să prezinte ”particularităţie de construcţie a unui personaj dintr-o comedie studiată”.

Proba la limbă şi literatura română a început la ora 9:00 iar timpul destinat elaborării lucrării scrise a fost de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Mâine elevii aparținând minorităților naționale vor da simularea la limba maternă. Urmează simularea la proba obligatorie a profilului, pe 20 martie și probă la alegere, joi, 21 martie.

Evaluarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care „asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional”, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie, iar notele nu se contestă şi pot fi trecute în catalog în baza unei cereri scrise, depusă de elevi sau de părinţii acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here