MOTIVE SĂ MĂNÂNCI ZILNIC UN MĂR

0
1102

Printre alimentele bogate în flavonoizi, substanțe cu efect antioxindat, se numără și merele, care previn inflamațiile și deteriorarea celulelor. Substanțele antioxidante pe care ți le conferă mărul reduc efectele radicalilor liberi cum ar fi afecțiuni la nivelul inimii, îmbătrânirea prematură a pielii și apariția ridurilor. Pentru a combate acest lucru este bine să mănânci alimente bogate în flavonoizi care acționează și ca antioxidanți, prevenind și chiar reparând deteriorarea celulelor, dar și inflamațiile. Astfel că, vei reduce șansa de a te îmbolnăvi de Alzheimer, unele tipuri de cancer, boli cardiovasculare și multe altele.

Cele 6 atuuri ale consumului de mere

Mărul conține 6 flavonoizi extrem de folositori pentru sănătatea omului. Acești compuși vegetali redau plantelor nuanțe vii și intense: albastru, violet, verde smarald, galben, roșu și portocaliu.

Cele 6 substanțe sunt: procianidină B2, kaempferolul, miricetina, epicatechina, quercetina și acidul clorogenic.

Procianidină B2

Conform specialiștilor, este un antiinflamator foarte puternic, protejând celulele creierului de inflamații. De asemenea, stimulează creșterea rapidă a părului. Are un aport deosebit în prevenția și ameliorarea simptomelor bolii Alzheimer. Și la capitolul riduri ajută în prevenirea lor.

Kaempferolul

Despre acesta, oamenii de știință spun că reduce deteriorarea celulelor și a codului lor ADN. Și acest compus ajută în prevenirea afecțiunilor inimii și are proprietăți care combat inflamațiile. Reduce riscul de melanom și cancer pancreatic.

Miricetină

Are proprietăți anticancerigene. Unele studii făcute pe animale au demonstrat că ar da rezultate în cazul cancerelor de piele, colon și pancreatic. Acest flavonoid are rolul de a inhiba oxidarea colesterolului de tip LDL, care este unul dintre factorii de risc în infarct și atac vascular cerebral.

Epicatechina

Despre ea s-au făcut numeroase cercetări care au scos la iveală faptul că are un rol deosebit în reducerea depozitelor de grăsime dar și în combaterea degenerării arterelor.  Acest compus este un polifenol ce se regăsește în mere. Se vorbește despre el că  micșorează rata de apariție a cancerului, a diabetului, a bolilor de inimă și îmbunătățește memoria.

Quercetina

Crește imunitatea, reduce inflamația, în special în situația bolilor cardiovasculare. Tot acest pigment din măr reduce alergiile și anumite studii efectuate în vitro au relevat că ar încetini procesul de creștere a celulelor canceroase.

Acidul clorogenic

Are și el, ca și ceilalți flavonoizi menționați mai sus, puternice calități antioxidante și antiinflamatorii. Compusul fenolic este de mare ajutor pentru cei care vor să slăbească. Totuși dacă vrei neapărat să scapi de kilogramele în plus e mai bine să încerci extractul din boabe de cafea verde, deoarece reprezintă o sursă nemaipomenită de acid clorogenic.

Coaja mărului trebuie îndepărtată sau nu?

Cele mai multe substanțe cu rol antioxidant se regăsesc chiar în coaja fructului. Pentru a obține toți nutrienții ar fi indicat să n-o arunci. Însă majoritatea merelor din comerț au fost stropite cu pesticide și acestea nu sunt deloc sănătoase. Găsește o sursă de mere din agricultura organică. Chiar și așa, spală bine fructele înainte de a le mânca.

Daniel Țigleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here