Autor: Alina Răducan
Odată cu majorarea salariul minim pe economie începând cu 1 mai 2016 se vor majora și amenzile de circulație. Valoarea punctului amendă este calculată în funcție de salariul minim, respectiv 10% din acesta, urmând să ajungă la 125 lei, de la 105 lei în prezent. Creșterea este de aproape 20 la sută. Majorarea amenzilor va afecta diferențiat șoferii. În timp ce conducătorii auto cu venituri mici vor fi cât se poate de loviți, cei cu venituri ridicate nu vor simți la buzunar sumele plătite în plus.
Pentru o depășire mică a vitezei legale, un şofer plăteşte acum echivalentul a trei puncte, adică 315 de lei. Tot din mai, pentru nepurtarea centurii de siguranță un şofer va da 375 de lei, faţă de 315 lei în prezent. Cei care urcă la volan băuţi vor ajunge să plătească, dintr-un foc, echivalentul a două salarii minime pe economie: 2.500 de lei.