NOUTĂŢI LA LEGEA PENSIILOR

0
1394

 

Noua lege a pensiilor, proiect lansat ieri în dezbatere publică, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale urmăreşte eliminarea inechităţilor dintre cei care au cotizat egal şi primesc pensii diferite, dar şi dintre bărbaţi şi femei, aşa cum se întâmplă în prezent. Tot ca noutate proiectul mai prevede că la calculul pensiilor se vor valorifica toate drepturile de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii: sporuri, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri. Noua lege a pensiilor ar urma să fie pusă în aplicare în anul 2021.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat, astăzi, într-o conferinţă de presă, proiectul legii pensiilor, lege care menţine cele patru categorii de pensii, cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate şi cea de urmaş şi care va respecta 4 principii de bază.

Ca noutate, proiectul va elimina inechităţile dintre cei care au cotizat în mod egal, iar în prezent primesc pensii diferite. Totodată femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi au născut 3 copii, vor ieşi mai devreme la pensie.

Pensia minimă se va calcula raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minimum 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. Persoanele cu vechime între 10 ani şi 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. O altă noutate adusă de proiectul de lege este calculul la pensie a tuturor drepturilor salariale pentru care s-au plătit contribuţii.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, neagă faptul că 2021, anul ales pentru aplicarea legii, are vreo legătură cu alegerile din 2020.

Ministrul Muncii a mai declarat că odată cu punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, bugetul de pensii va trebui suplimentat cu 15 miliarde de lei în 2022, în condiţiile în care pensiile vor fi dublate, după ce vor fi recalculate în baza noii legi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here